Sfaturi pentru mâncatul conștient
Din păcate, viața asta trăită într-o goană nebună după nimic, secolul vitezei în care trăim, nu face nimic altceva decât să ne împingă să mâncăm fără să ne dăm seama, ce mâncăm și cât mâncăm. Tocmai din acest motiv, în momentul în care ai mâncat și te-a luat senzația de somn, de moleșeală, la circa 10-15 minute după masă, este tocmai pentru că ai mâncat mai mult decât este cazul. Lucru pe care nu l-ai conștientizat deoarece creierul tău nu a fost cu adevărat angajat în acțiunea de a mânca, la farfurie și la mișcările aferente mâncatului. Acest lucru se întâmplă pentru că ne lăsăm distrași în timpul mesei de telefon, filme privite concomitent, gânduri despre ce urmează să faci, etc.
Motivul principal pentru care nu mănânci conștient îl reprezintă faptul că mintea îți fuge în alte sute de direcții. Încă nu am găsit un motiv real pentru care se întâmplă acest fenomen, ce pare adesea incontrolabil. Acesta e și motivul pentru care, în jurul prânzului sau în cea de-a doua parte a zilei, suntem buimaci întrucât, nu putem duce fizic și energetic tot ce surprinde mintea. În momentul în care mâncăm din energia asta, mâncăm mai mult decât este cazul și nu realizăm asta.
Cu toate acestea, există mici secrete care ne pot ajuta să aducem atenția creierului în farfurie, în așa fel încât să mâncăm conștient. În felul acesta vom ajunge la un eatfulness corespunzător.
Prin urmare, în momentul în care o să mâncăm conștient, nu o să ne mai hrănim mai multe decât are nevoie corpul nostru. În cazul acest, până și senzația de sațietate o să apară mult mai repede, fiind activ implicați cu mintea și trupul în acțiunea de a mânca. Asta pentru că mintea noastră începe și conștientizează fiecare bucățică de mâncare. În schimb, atunci când luăm bucată după bucată, rapid, fără oprire, creierul nu va percepe mișcarea efectuată, pentru că efectiv ritmul în care înghițim este unul rapid. În tot acest timp, creierul ne aruncă în diferite zone și scenarii mentale, fabricând astfel spațiul potrivit mâncatului compulsiv.
Cea mai importantă acțiune pentru a mânca conștient este aceea de a ne reeduca creierul. Efectiv să-l facem atent la activitatea pe care o desfășurăm în acel moment.
O recomandare pe care o ofer oamenilor cu care colaborez este aceea de-a tăia cu furculița și cuțitul orice ar avea în farfurie, să ia mai apoi acea bucată, să o înghită și apoi, preț de câteva clipe, să lase instrumentul respectiv jos. În momentul în care sunt efectuate câteva astfel de mișcări, în perspectiva creierului se va produce o schimbare de paradigmă, moment în care va adopta acest nou comportament. În acest exemplu apelăm și la Umami sufletesc. Aceasta se referă la o tehnică simplă: iei o bucățică de hrană, închizi ochii și mesteci ușor, ducând acea bucată prin toată bolta palatină, bucurându-te din plin de toată combinația respectivă de gusturi. Aceasta este de fapt despre o stare de bine, despre prezență și plenaritate. În momentul în care aplici tehnica aceasta, nu vei mai face abuz caloric, te vei putea ține de un program alimentar, iar la final te vei simți excelent.
Această tehnică este potrivită pentru toată lumea, cu o singură condiție:
IEȘIREA DIN HIPNOZA COLECTIVĂ.
Este esențial să ne prioritizăm pe noi. În cazul în care nu ne acordăm puțin timp să mâncăm conștient, ar trebui să ne întrebăm: unde mai suntem noi în firul vieții noastre?
Cel mai important lucru este acela de a ne asuma calitatea vieții noastre, să ne iubim cu adevărat și să prețuim tot timpul care ne-a rămas de acum înainte. Pentru că, timpul trece, secundă cu secundă, și nu mai putem cumpăra vreo secundă din viața care a trecut, cu toți banii din lumea asta. Așadar, haideți să nu ne mai mințim că nu avem timp, și să acceptăm faptul că, poate până acum, sănătatea nu a fost prioritate pentru noi.
Cu toate acestea, atunci când transformăm sănătatea într-o prioritate și ne scriem cu pixul pe mâna dreaptă „OMULE, MĂNÂNCĂ CONȘTIENT!”, creierul va percepe acest lucru și va acționa în consecință. Ideea este să îți trasezi semnale de alarmă care să te ajute să preiei controlul asupra vieții tale.
Este esențial să conștientizezi faptul că responsabilitatea vieții tale este doar a ta. Asumă-ți responsabilitatea reală asupra vieții.
Viața ta, sănătatea ta, fericirea ta, abundența ta și belșugul, este 100% responsabilitatea ta.
Dacă nu este acolo, înseamnă că tu îți dai timpul pe orice altceva care nu este chiar atât de valoros. La un moment dat, vei ajunge să conștientizezi cât de importante au fost aceste lucruri, dar tu nu ai făcut nimic în direcția asta. Toate acestea pentru că te-ai lăsat ghidat de o hipnoză colectivă, cu scopul de a face lucrurile pe pilot automat în fiecare zi. Totul stă în puterea noastră, e responsabilitatea noastră să reușim să evadăm din energia asta joasă și să facem o capodoperă din viața noastră!